Bucureștenii așteaptă cu nerăbdare de ani buni deschiderea unei stații de metrou dintr-un cartier. Ministrul Transporturilor lansează o …
Bucureștenii așteaptă cu nerăbdare de ani buni deschiderea unei stații de metrou dintr-un cartier. Ministrul Transporturilor lansează o …
Trei sferturi dintre angajaţii români sunt stresaţi, iar 80% s-au îmbolnăvit din această cauză. În plus, doi din …
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, …
Bursa de Valori de la Bucureşti, considerată ca o piaţă de frontieră de agenţiile de evaluare financiară, …
Statul vrea să impună firmelor să plătească un fel de RCA, o asigurare pentru ca, în cazul în …
Ca urmare a scandalului provocat de Viorica Dancilă, mai exact după ce aceasta și-a exprimat intenția de a …
Potrivit BNR, ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează rata dobânzii la majoritatea creditelor în …
Proiectul legislativ a primit vot favorabil în Senat. Urmează Camera Deputaților și acordul șefului statului înainte de a …
Asociațiile de proprietari sunt obligate să-și modifice actele de constituire conform legii 196/2018 până în septembrie 2019. Asociațiile …
Vești bune pentru mii de români care au șansa de a ieși mai devreme la pensie, …