Dacă sunteţi cetăţean al unui stat nonUE/SEE, aveţi un drept de şedere valabil în România şi doriţi să obţineţi şedere pe termen lung pe teritoriul acestui stat, trebuie să îndepliniţi anumite condiţii. Paşii de urmat sunt: solicitaţi acordarea dreptului de şedere pe termen lung la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi, iar dacă raspunsul este pozitiv, depuneţi documentele pentru obţinerea permisului de şedere pe termen lung.
Puteţi obţine acest drept atât ca membru de familie al unui cetăţean român, cât şi pentru alt scop al şederii în România (de exemplu: muncă, activităţi comerciale, reîntregirea familiei, etc.)
Documentele necesare obtinerii dreptului de sedere pe termen lung
Primul pas pentru a va stabili domiciliul in România este obţinerea dreptului de şedere pe termen lung. În acest sens trebuie să depuneţi următoarele documente:
– cerere
– documentul de trecere a frontierei (paşaport, titlu de călătorie, etc.) în copie şi original;
– acte doveditoare privind spaţiul de locuit (copie și original);
– dovada asigurării sociale de sănătate;
– dovada mijloacelor de întreţinere (sunt exceptaţi membrii de familie ai cetăţenilor români);
– certificatul de cazier judiciar eliberat de autorităţile române;
Nu puteţi primi un drept de şedere pe termen lung în România dacă vă încadraţi în una dintre următoarele categorii:
- aveţi un drept de şedere temporară pentru studii,
- sunteţi solicitant de azil sau beneficiar al protecţiei umanitare temporare sau aveţi protecţia temporară a statului român,
- vă aflaţi în România cu viza de scurtă şedere sau viza/drept de şedere conferit de viza diplomatică sau de serviciu.
- aveți un drept de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier sau lucrător au pair.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!